Skincare

Îngrijirea picioarelor

La fel ca în cazul unei mașini care funcționează și ajunge la destinație cu ajutorul roților, corpul nostru se asigură că ne deplasăm cu ajutorul picioarele. Aceste părți ale corpului ne ajută să ne desfășurăm activitățile, să dansăm, să alergăm, să călătorim și câte și mai câte! Ar trebui să fim recunoscători pentru ele și cum putem face acest lucru mai bine decât ocupându-ne de îngrijirea picioarelor?

Când vine vorba de îngrijirea picioarelor, dar și a corpului în general, secretul este să ,,faci rai din ce ai”. Adică să le îngrijești, indiferent de starea în care se află. Astfel, corpul tău automat va fi frumos, va radia și va atrage privirile. Iar pentru că le folosim, des, în aproape toate activitățile noastre, picioarele sunt foarte afectate, pielea lor fiind crăpată, uscată, bătătorită și suprasolicitată. Ce e de făcut?

Etape în îngrijirea picioarelor

Cu siguranță acorzi o atenție deosebită tenului tău, având o rutină zilnică de care te ții mereu, respectând-o cu rigoare. Ar trebui să incluzi în rutina zilnică și îngrijirea picioarelor! Picioarele frumoase sunt acelea care sunt curate, au o pedichiură îngrijită și un aspect frumos. De aceea, trebuie să te ocupi de ele.

Dacă este să o luăm cu începutul, asigură-te că îți pregătești picioarele pentru îngrijire. Îndepărtează oja existentă pe unghii cu un dizolvant gentil. Apoi urmează procesul îndepărtării celulelor moarte sau, după cum îl știm cu toții, exfolierea. Se recomandă să faci asta de 2-3 ori pe săptămână pentru a te bucura de o piele moale și califelată! Alege periile speciale, dar și creme exfoliante.

După cum probabil ai ghicit, urmează apoi hidratarea picioarelor. Alege uleiuri sau creme bogat hidratante care se îți asigure catifelarea picioarelor. Să nu uiți de călcâie! E una dintre  zonele cele mai folosite ale piciorului, zonă în care se aplică multă presiune pe parcursul zilei. Se recomandă să aplicați cremele hidratante imediat după ce ieși din duș sau chiar înainte de culcare. Ai grijă să nu dai cu cremă zona dintre degetele picioarelor pentru că această trebuie să rămână uscată tocmai pentru a evita apariția iritațiilor.

Pedichiura

Când vine vorba de picioare, primul lucru care sare în ochi este pedichiura. În cazul femeilor, putem spune că face parte din cartea noastră de vizită, mai ales în zilele toride de vară când sandalele colorate ne așteaptă. Știm cu toții că unghiile trebuie să fie curate, tăiate și îngrijite chiar și dacă nu ajungi la salon de fiecare dată. Asigură-te că au lungimea potrivită, care să nu incomodeze și să nu ducă la apariția iritațiilor. Îți poți achiziționa o trusă de manichiură – pedichiură care să te ajute la micul tău salon de acasă. Acestea conțin, de obicei, toate ingredientele necesare unor unghii de invidiat!

De asemenea, vopsirea unghiilor este un proces foarte iubit de noi toate, jucându-ne cu modele și culori. Asigură-te că aplici o bază, apoi oja și un top coat pentru a le face mai rezistente! Ai toate lucrurile la îndemână pentru a realiza o îngrijire ca la un salon de înfrumusețare.

Tips and tricks

Alte trucuri care îți pot salva picioarele de la oboseală sunt cele ce includ dușul zilnic cu apă călduță, mai ales după ce toată ziua ai umblat peste tot, suprasolicitând aceste părți ale corpului. De asemenea, puțină mișcare nu strică – sportul îmbunătățește circulația sângelui, îți sculptează picioarele, definește mușchii și picioarele tale capătă rezistență. Așa că mergi, dansează, urcă și coboară scări, fă ceea ce îți place ție mai mult! Pcioarele tale îți vor mulțumi pentru această activitate fizică.

Iar alegerea unei încălțăminte potrivite, oricât de clișeic ar suna, a fost, este și va fi cea mai bună soluție, dar și cea mai grea de îndeplinit! O mărime potrivită te poate salva de picioare pline de bătături, umflate, dar și de o stare generală proastă. Nimic nu e mai rău decât să ne stângă o pereche de pantofi! Poate doar dacă pantofii sunt noi și trebuie să îi returnezi. Însă paza bună trece durerea rea. Așa că înainte de a-i achiziționa probează, dansează cu pantofii, testează-i. Astfel, te vei asigura că vei merge mult, dar și bine cu ei.

Saloanele de înfrumusețare    

Dacă alegi să apelezi la serviciile unui salon de înfrumusețare, te poți bucura de tratamente special create pentru această zonă a corpului. Ele pot fi variate, adresându-se persoanelor cu varice, picioare umflate, dar și tratament anticelulitice pentru aceste zone ale corpului. Cele mai recente ședințe sunt cele anticelulitice însoțite de procedurile LED. Acest tratament înlocuiește cu succes varianta cu bisturiul, fiind accesibilă și reducând volumul celulitei. Mai sunt solicitate des și tratamentele cu parafină care presupun împachetări calde adresate fix picioarelor uscate și deshidratate, adresate tuturor.

De asemenea, masajul este una dintre cele mai relaxante moduri de a avea grijă de picioarele tale. Poți să îl faci atât la salon, cât și acasă. Un expert însă poate ști cum să te maseze și în care locuri anume pentru a-ți stimula anumite zone și funcții ale corpului. Beneficiile sunt numeroase, dintre care amintim îmbunătățirea circulației sanguine, mai ales în cazul persoanelor sedentare, a celor care lucrează într-un birou și nu au posibilitatea de a se mișca. De asemenea, relaxarea după 8 ore (sau chiar mai mult!) de alergătură pe tocuri colosale sau în altă încălțăminte care nu ni se potrivește.

Măștile tratament

Tot la categoria de îngrijire profesională includem și masca noastră de picioare, numai bună de comandat și folosit! Este simplă de folosit chiar din confortul casei tale, putând să te bucuri de ingrediente alese și un tratament atât de special încât te vei simți ca la salon. Ele vin într-un ambalaj asemănător cu niște șosete pline de substanță magică; cu aceste șosetele vei sta pentru 15-20 minute, urmând ca după un masaj să te bucuri de niște picioare catifelate! O găsești în magazinul nostru online.

Sperăm că ți-a fost de ajutor acest articol și, dacă nu ai făcut-o deja, te invităm să faci și din îngrijirea picioarelor o prioritate în rutina zilnică de îngrijire a celei mai importante case pe care o ai și anume corpul tău!

Pe data viitoare!

Te-ar mai putea interesa și...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *