Skincare

Ce cosmetice luăm cu noi în vacanță?

Simți și tu? A venit vara și, automat, gândul fiecăreia dintre noi zboară la vacanță, la concediu, la mare și la munte, la țări cu nume exotice și cu peisaje pe măsură. Și, cum începem să facem planuri, să ne documentăm mai bine, să căutăm cele mai frumoase destinații, ne gândim, inevitabil, și la bagaje. Pe lângă acte, haine și alte echipamente pe care le iei cu tine în concediu, din bagaj nu trebuie să lipsească trusa de cosmetice.

Dar ce punem în ea? Cum facem să nu uităm produsele de care avem neapărat nevoie? Va ocupa și anul acesta, mai mult de jumătate din bagaj? Multe astfel de întrebări ne trec prin cap tuturor înainte de a ne pregăti valizele. Așa că acest articol este pentru tine. Ți-am pregătit o listă cu acele cosmetice esențiale, care nu trebuie să îți lipsească atunci când pleci în vacanță! Pe care le vei lua?

Produsele de plajă și crema de protecție solară

Preferata noastră din această listă este chiar crema de protecție solară. Fie că mergi la munte, fie că alegi marea, aceasta nu trebuie să lipsească din bagajul tău. Unde mai pui că vara este anotimpul preferat al soarelui, dar și al arsurilor cu care te poți alege în urma expunerii la el. Nu uita să o aplici nu doar dimineața, când are loc rutina de înfrumusețare, ci și pe parcursul zilei, ori de câte ori este nevoie. Dacă urmează să te bronzezi, aplică crema atât când te pornești spre plajă, cât și când ajungi acolo. Asigură-te că o alegi pe cea potrivită – vara este indicat să te uiți după cea cu SPF50!

La fel, dacă alegi să mergi la mare sau să te plimbi sub soarele arzător al verii. Nu uita de produsele de protecție solară! Le poți alege în diferite variante: sub formă de spray, cremă hidratantă sau chiar ulei. Iar produsele de după plajă pot fi și ele folositoare, calmând pielea și prevenind arsurile. Important este să le folosești și să le reaplici în mod regulat.

Creme de față

De multe ori, chiar și concediu avem un program destul de încărcat: dorim să vizităm cât mai multe atracții turistice și să facem cât mai multe activități interesante. Însă nu trebuie să iei pauză de la îngrijirea tenului doar pentru că nu mai ești acasă! Așa că păstrează-ți rutinele de îngrijire, dimineața și seara, iar pentru cosmetice apelează la varianta mini. Multe firme produc cosmeticele și în varianta mini pentru a le putea testa sau lua cu tine oriunde în lume. Dacă nu le găsești în acest format, poți oricând să îți achiziționezi un travel set.

Șampon și gel de duș

Multe hoteluri îți pun la dispoziție produse precum săpun, șampon și gel de duș. Însă nu se știe niciodată: dacă tu vei fi norocoasa care nu le primește? Sau dacă nu îți vor ajunge pentru întreg sejurul tău? Mai bine iei cu tine șamponul preferat – poate fi o variantă 2 în 1, având și balsam sau chiar un șampon uscat care este atât de ușor de folosit! Iar un gel de duș este de nelipsit, mai ales dacă în concediu mergi des la plajă sau faci drumeții care îți pun corpul în mișcare. La fel ca în cazul cremelor de față, cu siguranță vei găsi un gel de duș în format potrivit pentru călătoria ta.

Produse de înfrumusețare

Make-up-ul, pasiunea noastră…până când trebuie să mergem în vacanță! Cam așa sună această poveste pe scurt. Toate dorim să arătăm cât mai bine și pe meleaguri străine, încă câte dintre produsele de machiaj din cele pe care le-am luat le vom folosi cu adevărat? De multe ori, uităm de ele. Sfatul nostru este acesta: keep it simple! Ia cu tine corectorul, fondul de ten (sau mai bine un BB cream cu SPF), un rimel rezistent la apă și un ruj în nuanța preferată. Dacă vrei un machiaj mai special, un blush sau un iluminator îți pot da un aer sofisticat în 2 timpi și 3 mișcări! 😊

Demachiant

La pachet cu produsele preferate de make-up vine demachiantul! Neapărat să îl folosești la finalul zilei sau când te retragi în camera de hotel. Trebuie să îți cureți în continuare tenul, indiferent de locația în care te afli. Astfel vei îndepărta machiajul, dar și mizeria adunată pe parcursul zilei, iar tenul tău va căpăta instant un aspect revigorat.

Mini-parfum

Nu plecăm nicăieri fără parfumul preferat. Ne face să ne simțim bine și, în același timp, poate fi considerat amprenta noastră personală. În vacanță, însă, nu putem să luăm cu noi cele mai scumpe și mai speciale parfumuri, oricât am dori. Alege să îți iei parfumul favorit într-o variantă mai mică, de poșetă sau chiar sub formă de spray revigorant. Și nu uita să optezi pentru acele arome proaspete, chiar de citrice, care să nu te încarce pe tine sau aerul din jurul tău.            

Mini-kit de SPA

Pentru acelea dintre noi care vrem să te relaxăm complet în concediu, un mini-kit de SPA își va găsi mereu loc în bagaj. Totul este foarte simplu! Ai nevoie doar de o seară relaxantă, un pahar de vin și…câteva produse speciale! De exemplu, o cremă de corp bogată (la fel, optează pentru o variantă prietenoasă cu bagajele tale) care să îți calmeze și să hidrateze pielea este o alegere bună. Un ser pentru păr este binevenit, mai ales dacă alegi să înoți la piscină sau în apa sărată a mării. Și o mască de față este perfectă, mai ales pentru că pielea ta a fost scăldată de razele soarelui și are nevoie de hidratare și calmare. Pe site-ul nostru găsești o gamă variată de măști faciale care cu siguranță se pot strecura în trusa de cosmetice!

            Tu ce cosmetice iei cu tine în vacanță?

Te-ar mai putea interesa și...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *