De produse cu extract de melc probabil ați auzit deja. În ultima vreme sunt din ce în ce mai la modă chiar și în România. Însă când și de unde au apărut? Ce fac ele? Ce beneficii au asupra tenului nostru? La aceste întrebări și la multe altele voi încerca să răspund în articolul de astăzi.
Scurt istoric
Extractul de melc (mucina) a fost folosit de-a lungul timpului atât în scopuri medicale, cât și în ritualurile de înfrumusețare. Ba chiar se spune că Hipocrate recomanda folosirea melcilor zdrobiți pentru a trata inflamațiile.
Beneficiile mucinei de melc în îngrijirea pielii au fost însă descoperite oficial în anii ’60 de oncologul spaniol, dr. Rafael Abad Iglesias. El a aplicat radioterapia pentru uciderea celulelor canceroase pe melci obișnuiți. Asta i-a făcut pe melci să secrete mucina. Atunci, dr. Rafael Abad a observat întâmplător că zonele rănite de pe pielea melcului s-au vindecat rapid. Ulterior, el a testat secreția produsă de melc pe oameni și a concluzionat că ar putea ajuta la accelerarea vindecării pielii umane.
În anii ’80 o familie chiliană deținea o fermă de melci pe care îi vindeau către piața alimentară din Franța. După mai multe zile în care s-au ocupat de acei melci au observat că pielea de pe mâinile lor a devenit mai netedă, iar cicatricile și tăieturile pe care le aveau s-au vindecat. Fiul cel mare al familiei a făcut chiar un studiu despre secreția melcului. Astfel, 15 ani mai târziu, familia a înființat Elicina, primul brand de îngrijire a pielii cu creme pe bază de melc.
Beneficiile secreției de melc
Secreția de melc conține numeroase ingrediente benefice tenului, precum acid hialuronic, acid glicolic, peptide, alantoină, agenți antibacterieni. Aceste ingrediente fac ca secreția de melc să aibă asupra tenului nostru multiple beneficii, printre care:
- Hidratează tenul
- Stimulează producția de colagen a pielii
- Reduce pigmentarea pielii
- Combate îmbătrânirea prematură a pielii datorată expunerii la soare
- Îmbunătățește aspectul leziunilor, cicatricilor
- Accelerează regenerarea celulelor pielii
- Împiedică dezvoltarea bacteriilor
Așadar, produsele pe bază de extract de melc pot fi folosite pentru diverse probleme ale tenului sau pielii corpului. Fie că vorbim despre o piele deshidratată, inflamată, hiperpigmentată, cu cicatrici sau linii și riduri fine, produsele pe bază de melc sunt soluția. Acest tip de produse este, de altfel, printre puținele care oferă tenului atâtea beneficii.
Cum acționează extractul de melc asupra pielii
Acum probabil te întrebi cum poate secreția de melc să facă atât de multe pentru pielea ta. Ei bine, datorită ingredientelor sale.
Acidul hialuronic este cel care ajută la reglarea nivelului de umiditate din piele. Aplicat pe piele, el formează o peliculă care păstrează apa în straturile pielii. Totodată, acționează ca un humectant și atrage apa în piele. Astfel, aspectul tenului tău este vizibil îmbunătățit, iar în timp poate duce chiar la reducerea liniilor și ridurilor fine.
Acidul glicolic este un Alfa Xidroxi Acid (AHA) derivat din fructe și zaharuri. El contribuie la exfolierea pielii, îndepărtând, astfel, celulele moarte, ceea ce oferă tenului un aspect neted. Puterea lui de exfoliere este și cea care duce la o regenerare mai rapidă a celulelor. De asemenea, tot el stimulează producția de colagen și elastină a pielii. Așadar, acidul glicolic joacă un rol important în reducerea acneii, a hiperpigmentării și al aspectului îmbătrânit al tenului.
Peptidele sunt aminoacizi care, pe lângă faptul că stimulează producția de colagen, ajută la vindecarea leziunilor. De aceea, produsele pe bază de secreție de melc contribuie la tratarea leziunilor și cicatricilor.
Alantoina este și ea un ingredient cu efect cicatrizant, antiiritant și reparator. Așa că, împreună cu peptidele, protejează pielea împotriva leziunilor și cicatricilor. Totodată, contribuie la calmarea pielii iritate sau inflamate.
Agenții antibacterieni sunt cei care potejează tenul de bacterii, prevenind, astfel, apariția infecțiilor. Prin urmare, ei reprezintă și un factor important în lupta împotriva acneii.
Cum sunt făcute produsele cu extract de melc
Nu îți face griji! Niciun melc nu a avut de suferit în urma fabricării produselor.
În primul rând, majoritatea celor care produc astfel de produse caută să creeze un mediu adecvat pentru melci. Astfel, melcii se pot odihni suficient pentru a optimiza producția de mucină din care sunt făcute produsele.
De cele mai multe ori, melcii sunt așezați pe o plasă, într-o încăpere întunecată și liniștită. În felul acesta, melcii se relaxează și străbat plasa, lăsând mucina în urma lor. Ca urmare a acestui proces niciun melc nu este stresat sau forțat să producă mai multă mucină. În plus, pentru a produce mucina în condiții optime, melcii trebuie să fie odihniți și relaxați.
Cum să folosești extractul de melc
Extractul de melc este prezent în multe produse, pornind de la produsele de curățare până la măștile faciale. Ce alegi să folosești depinde foarte mult de nevoile tale și de ceea ce îți dorești.
De cele mai multe ori sunt preferate cremele cu extract de melc. Ele sunt folosite, de obicei, seara, ca ultim pas în rutina de îngrijire și lăsate să acționeze peste noapte. Însă asta nu este o regulă. Dacă dorești un tratament facial bazat în întregime pe produse cu melc, îți poți crea o rutină în acest sens. Așadar poți alege un cleanser, toner, ser, cremă și chiar măști cu extract de melc. Însă, înainte de asta, ar fi bine să te asiguri că nu ai vreo alergie la genul acesta de produse.
Cele mai bune produse cu extract de melc
Produsele cu extract de melc au pătruns în ultima vreme și pe piața din România. Așa că în prezent poți găsi o gamă largă de produse cu acest ingredient. Până acum eu am testat o parte din aceste produse și ți le voi prezenta pe cele mai bune.
Gama de produse cu melc care mi-a plăcut cel mai mult este cea de la Elisha Coy. Am folosit de la ei cleanserul, tonerul și crema și îți voi spune ce mi-a plăcut la fiecare.
Cleanserul curăță tenul foarte bine și îndepărtează excesul de sebum. Totodată, nu usucă tenul, ci îl lasă hidratat și neted.
Tonerul l-am folosit în special pe corp înainte de ulei pentru uniformizarea culorii pielii și pentru cicatrici. Efectele sale sunt vizibile chiar și după puțin timp de la utilizare, ceea ce m-a făcut să revin la el.
Crema am folosit-o atât pe față cât și pe corp. Hidratează și hrănește pielea, dar astea nu sunt singurele sale beneficii. Uniformizează aspectul pielii, vindecă cicatricile și diminuează liniile fine. Cu siguranță e una din cremele care merită testate!
Cei de la Elisha Coy mai au și o esență și o cremă de ochi pe bază de melc. Am auzit că și ele sunt la fel de bune și nu mă îndoiesc de asta. Însă pe acelea nu le-am testat încă.
În materie de măști cu melc, preferatele mele sunt cele de la Elisha Coy și Nature Republic. Ambele lasă tenul neted, hidratat și luminos și le recomand dacă vrei să încerci genul acesta de produse.
Produsele de la Elisha Coy le poți găsi pe Q Cosmetice Coreene, iar masca de la Nature Republic o găsești pe Five Glam.