Skincare

Aloe vera – proprietăți și beneficii

Chiar dacă majoritatea noilor produse de îngrijire ale pielii sunt recunoscute drept “cele mai bune”, nu ar trebui deloc să le neglijezi pe cele mai simple și comune, începând cu favoritul reginelor din Antichitate, însăși planta Aloe vera. Și totuși, este oare aceasta bună pentru orice tip de ten? Iată mai jos un ghid complet despre proprietățile și efectele acestei plante minune asupra pielii.

Proprietățile vindecătoare ale sale nu sunt un secret. Egiptenii, grecii și chinezii folosesc de mii de ani Aloe vera pentru a obține un ten strălucitor. Iar asta fără prea mult efort. Și că vorbim despre o perioadă foarte îndepărtată, Cleopatra și Nefertiti utilizau cu strictețe această plantă în rutina lor de înfrumusețare pentru a avea un ten moale și sănătos.

Referitor la zilele noastre, oricine a avut ocazia să petreacă suficient timp la soare, cunoaște efectul răcoritor și revigorant pe care îl oferă Aloe pielii noastre. Așadar, te poți întreba de ce acest antidot se regăsește atât de des în produsele de îngrijire ale pielii. Ei bine, pe lângă faptul că este unul dintre ingredientele favorite în industria cosmetică, Aloe vera a fost catalogată chiar planta imortalității, datorită capacității sale de a vindeca răni și de a împiedica instalarea îmbătrânirii premature.

Cremele, unguentele și gelurile care au incorporate Aloe, conțin substanța limpede care se găsește în frunzele plantei. Aceste produse pot fi aplicate fie local, pentru tratarea diferitelor afecțiuni, fie utilizate intern prin intermediul pastilelor. Pastilele cu aloe vera sunt indicate pentru a avea un sistem imunitar puternic. În paragrafele ce vor urma, vom prezenta în detaliu modurile în care poți utiliza Aloe vera în viața de zi cu zi, precum și efectele mai puțin plăcute ale acesteia.

Cum poți folosi Aloe Vera în rutina de îngrijire a pielii

Poți, în primul rând, să o folosești ca hidratant. Astfel, gelul ce conține Aloe vera reprezintă aliatul ideal pentru pielea cu tendință de îngrășare sau cea mixtă. Datorită proprietăților sale nutritive și hidratante, gelul va pătrunde cu ușurință în pielea ta, fără a o încărca. Poți folosi gelul în special vara, ca o cremă de zi. Astfel, tenul tău capătă un aspect mat, răcoros, fără să devină lipicios pe parcursul zilei. Totuși, nu uita că SPF este cel mai bun prieten al tău, așadar acesta trebuie aplicat la 10 minute după gelul cu Aloe. În felul acesta, îi conferi pielii tale maximum de protecție.

O altă modalitate prin care poți să întrebuințezi Aloe vera în rutina ta este de a o utiliza ca barieră calmantă împotriva diverselor afecțiuni. Fie că vorbim despre o simplă roșeață, arsuri cauzate de soare sau o iritație apărută după epilare, Aloe va produce instant o peliculă calmantă în zona aplicării. Folosește câteva picături de gel și masează ușor porțiunea afectată. Aceasta va diminua senzația de căldură pe care o resimți și va putea să accelereze vindecarea eventualelor răni ale pielii.

În plus, pe lângă beneficiile din aria regenerării pielii, gelul din planta-minune este, totodată. utilizat pentru efectul de lifting pe care îl are dacă este aplicat constant. Datorită ingredientelor active reparatoare și anti-îmbătrânire, gelul Aloe-vera poate fi folosit ca mască de lifting a tenului, în special a zonei din jurul ochilor. Pentru acest lucru. Aplică un strat gros de gel pe toată suprafața tenului, insistând asupra zonei de sub ochi. Lasă gelul să acționeze 10-15 minute, iar apoi clătește-ți fața cu apă la temperatura camerei. Ultimul pas este să aplici crema obișnuită de hidratare și, cu siguranță îți vei simți pielea revigorată și mai catifelată.

Tips and tricks

Sfat util: Aloe vera reprezintă, de asemenea, și inamicul celulitei și al vergeturilor. Așadar dacă până acum nu ai acordat multă importanță acestei plante, consideră achiziționarea produselor de îngrijire pe bază de Aloe cât mai repede. Iar dacă îți plac, în general, plantele, poți să cultivi Aloe chiar în propria casă. Este chiar foarte ușor!

Și pentru că tot am menționat de efectul de mască, tot în categoria îngrijirii tenului includem și măștile faciale coreene. Așadar, dacă nu ai destul timp să îți hidratezi tenul mai mult decât ți-ai propus, venim în ajutorul tău. Îți amintim că pe Five Glam poți găsi măști pe bază de Aloe pentru a-ți răsfăța pielea oricând îți dorești.

Nu în ultimul rând, Aloe vera este utilizată și pentru că elimină mătreața și excesul de sebum. Gelul provenit din plantă este deosebit de eficient pentru scalp, reglând excesul de sebum. Poate până acum nu ai considerat atât de important acest aspect. Însă trebuie să știi că un motiv pentru care părul cade este datorat și nivelului prea mare de sebum. Cu toți nutrienții din gelul Aloe, părul tău va fi revitalizat la rădăcină și va deveni mătăsos și strălucitor. Așadar, tot ce trebuie să faci este să îl utilizezi o dată sau de două ori pe săptămână înainte de șamponare, lăsând suficient timp să acționeze.

Aloe vera – riscuri despre care nu știai

Cu toate că este considerată o soluție sigură când este utilizată conform instrucțiunilor, mulți specialiști recomandă evitarea acesteia în anumite circumstanțe.

Aloe este tolerată bine pe piele, în special când vine vorba despre îngrijirea afecțiunilor minore. Totuși, există posibile reacții alergice ale pielii, valabile persoanelor alergice. Așadar, fii atent la modul în care corpul tău reacționează și observă dacă prezinți o sensibilitate în contact cu aceasta. Aplică întâi pe o porțiune mică a pielii, iar în cazul în care apar iritații sau mâncărimi excesive, clătește imediat cu apă și evită să o mai folosești.

De asemenea, nu utiliza Aloe dacă ai alergie la ceapă sau usturoi. Pe lângă simptomele obișnuite ce apar la nivel cutanat, studiile atestă faptul că, administrată pe cale orală, pot apărea dureri puternice de stomac, respectiv stări de greață sau vărsături. Așadar, fii precaut pentru că mai bine previi decât să tratezi!

Aplicarea Aloei este interzisă pe pielea infectată. În timp ce gelul are proprietăți microbiene, stratul său protector poate perturba procesul de vindecare. Poate, chiar, să agraveze infecția existentă.

Deși sucul de Aloe vera este considerat ca fiind una dintre cele mai sănătoase băuturi, acesta nu este întotdeauna recomandat femeilor însărcinate. Studiile spun că natura laxativă a aloinei (latexul din Aloe vera) poate să provoace contracții uterine. Acest lucru poate fi periculos atât pentru copil cât și pentru mamă dacă nu este luat cu precauție. Prin urmare, este necesar avizul medicului.

Dacă nu te numeri printre persoanele alergice, poți introduce liniștită planta de Aloe vera în rutina ta. Nu uita, nu căuta secretul întineririi, ci caută să îți menții pielea la fel de tânără și sănătoasă ca acum.

Pe data viitoare!

Te-ar mai putea interesa și...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *