Skincare

In ce ordine aplicăm produsele de skincare

Se vorbește mult despre skincare – ce produse să cumpărăm, cum să ne cunoaștem tipul de ten, cum să aplicăm cosmeticele, însă prea puțin despre aplicării lor. Tocmai de aceea, acest articol va veni în ajutorul tuturor celor care își iubesc pielea și vor să o îngrijească corect, de la primul până la ultimul pas. Îți promitem că dacă vei executa pașii corecți, te vei bucura mult timp de un ten curat și frumos!

Cea mai importantă regulă cu privire la acest capitol se referă la compoziția produselor cosmetice. Astfel, dermatologii recomandă să aplici mai întâi produsele cu consistență mai fluidă, iar abia apoi pe cele mai dense. Pornind de aici, îți vom prezenta celelalte reguli atât pentru rutina de dimineață, cât și pentru ce de seara.

Rutina de dimineață, mai mult decât skincare

Ai auzit de multe ori că felul în care ne petrecem dimineața ne influențează întreaga zi și, de ce nu, chiar viața. Așa că acordă-ți timpul necesar pentru a-ți pregăti tenul pentru ziua care urmează. Și tocmai despre asta e rutina de dimineață – îți protejezi fața de soare, poluare și ceea ce îți rezervă mediul înconjurător. În plus, îți poți face și un masaj facial pentru a te bucura de un moment de răsfăț. Să vedem pașii pe care trebuie să îi urmezi!

Pasul 1 – Curățarea

Poate crezi că noaptea ce tocmai a trecut nu îți poate afecta tenul. Nimic mai neadevărat! Secreția de sebum continuă să își facă apariția chiar și noaptea, iar bacteriile ascunse pe așternuturi nu te ocolesc nici ele. Tocmai de aceea trebuie să îți speli fața cu un produs de curățare blând, special destinat tipului tău de ten. Iar dacă alegi să folosești doar apă, asigură-te că este călduță și nu prea rece sau prea caldă.

Pasul 2 – Tonifierea

Acest pas poate fi numit și o prehidratare și de aceea este important. Mulți aleg să sară peste acest pas, însă ține cont că tonerul este un produs care te ajută și îți pregătește tenul pentru aplicarea următoarelor produse. Însă precizăm că nu este o etapă obligatorie; poți încerca totuși pentru a vedea cum se comportă tenul tău.

Pasul 3 – Serul

Aceste produse se bucură de o mai mare popularitate în ultima vreme, însă mulți sunt cei care încă nu le includ în rutina lor de skincare. Ca să înțelegi, serul are un rol foarte important, oferindu-i tenului tău antioxidanți și nutrițienți minune. Recomandăm serul cu vitamina C pentru dimineață pentru a-ți proteja pielea de razele solare, dar și pentru luminozitate.

Pasul 4 – Crema de ochi

Ochii, atât de prețioși și folositori, au nevoie de o îngrijire aparte. Ți-am povestit într-un articol precedent cum avem grijă de ei într-un mod adecvat. Acum îți reamintim că este necesară aplicarea ei pentru a îngriji pielea lor sensibilă și a-i menține elasticitatea, precum și împotriva apariției ridurilor prea timpurii. O cremă de ochi cu cafeină poate fi eficientă dimineața, mai ales dacă ai pungi sub ochi sau cearcăne.

Pasul 5 – Tratamente

Acum este momentul în care aplicăm tratamentele recomandate de dermatologi. Aici includem acele creme destinate tenului acneic, acizii de tipul retinol și tot ceea ce îți este prescris. Atenție! Aceste tratamente, de multe ori foarte puternice, trebuie recomandate doar de specialiști.

Pasul 6 – Hidratarea

Un pas peste care nimeni nu trebuie să sară, nici măcar fericiții posesori ai unui ten acneic. Secreția de sebum nu te protejează de anumiți factori externi, însă crema hidratantă da. Așadar, folosește-o cu încredere și, dacă are și SPF, bucură-te de mai multă protecție pentru tenul tău! Așteaptă apoi măcar 5-6 minute înainte de a trece la următorul pas sau la machiaj.

Pasul 7 – SPF

Ne tot repetăm, însă tot vom continua să susținem folosirea SPF-ului. Și este ultimul pas tocmai pentru că formează o barieră care îți va proteja tenul întreaga zi. Bine, trebuie să îl reaplici după câteva ore, însă este spre binele tenului tău. Nu te lăsa păcălită de SPF-ul din crema ta hidratantă; tenul tău are nevoie de mult mai mult pentru a fi protejat! Așa că nu sări peste acest pas.

Rutina de seară, un mod perfect de a termina o zi bună

Seara, deși suntem obosite, nu trebuie să sărim peste rutina de skincare. Așa că, înainte de a da play la serialul acela de pe Netflix pe care îl tot aștepți, oferă-ți un moment de relaxare și ocupă-te de tenul tău. Iată care sunt pașii pentru rutina de skincare de seară!

Pasul 1- Demachierea

Primul lucru pe care trebuie să îl faci este să îți cureți fața de machiaj, SPF și celelalte produse aplicate pe față. Așadar, demachiază-te cu încredere cu un produs potrivit care poate fi apă milelară, ulei, lapte demachiant sau orice ți se potrivește ție.

Pasul 2 – Curățarea

Un pas peste care multă lume sare în rutina de skincare este curățarea în profunzime a tenului. Tocmai de aceea pasul 1 și 2 alcătuiesc celebra dublă curățare. Produsul de curățare aplicat acum se va asigura că nu mai ai impurități, celule moarte sau chiar machiaj. Nu folosi un produs prea aspru pentru că nu e bine să îți simți pielea strânsă după aplicare.

Pasul 3 – Crema de ochi

Ca și dimineață, crema de ochi poate fi aplicată pe tenul proaspăt curățat. În acest mod vor fi și ochii tăi răsfățați după o zi în care i-ai folosit la lucru și i-ai expus la soare și la electronice.

Pasul 4 – Hidratarea

Fie că ai o cremă de noapte, fie o cremă hidratantă pentru orice moment al zilei, aceasta este binevenită și seara. Cremele de noapte sunt în general mai hidratante decât cele de zi pentru că tenul are timp câteva ore bune să o absorbe.

Nu uita nici de…

Exfoliere – acest pas trebuie făcut o dată sau de două ori pe săptămână, în funcție de tipul tău de ten. Alege un produs potrivit pentru tine și bucură-te de o adevărată curățare a tenului. Merită după tot ce a trăit și el, alături de tine, întreaga săptămână!

Măștile facialeun adevărat răsfăț pe care trebuie să ți-l permiți! Și o dată pe săptămână, 15-20 de minute vei găsi pentru tine! Bucură-te de o gamă variată de măști coreene, una mai minunată ca alta, cu ingrediente minune cunoscute pentru efectele lor benefice asupra tenului. Ai auzit de reducerile noastre?

Pe data viitoare!

Te-ar mai putea interesa și...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *