Skincare

De ce să folosești acidul hialuronic

Te-ai întrebat vreodată de ce să folosești acidul hialuronic? În prezent multe produse de pe piața de îngrijire a tenului conțin acid hialuronic. Totuși, ce este el și ce face pentru tenul tău?

Acidul hialuronic este un glicozaminoglican. Altfel spus, este o substanță produsă în mod natural de corpul uman. De asemenea, acesta este un umectant. Adică atrage și reține umiditatea în piele. Deși este produs de corp (țesuturile pielii și ochi, în special), odată cu înaintarea în vârstă, cantitatea de acid hialuronic din organism scade (la fel ca în cazul colagenului și elastinei). Așadar, aceasta trebuie substituită.

Ce face acidul hialuronic

Fiind un puternic umectant, acidul hialuronic atrage și reține apa în țesuturile pielii. În felul acesta, pielea ta rămâne hidratată pe tot parcursul zilei. Capacitatea lui de a umple țesuturile cu apă este incredibilă. Conform studiilor, un gram de acid hialuronic poate atrage până la 6L de apă. Partea bună este că acidul hialuronic poate face asta fără să ofere pielii prea multă apă. Astfel, pielea primește cantitatea de apă exactă de care are nevoie pentru a fi hidratată și netedă.

Mai mult decât atât, acidul hialuronic este foarte blând și ajută toate tipurile de piele. De aceea este potrivit și pentru pielea sensibilă sau predispusă la roșeață. Proprietățile sale calmante sunt cele care îl fac potrivit și pentru pielea sensibilă sau predispusă la acnee. Așadar, orice tip de ten poate beneficia de pe urmele acestei substanțe. În plus, nu are restricții în privința combinării cu alte ingrediente (ca în cazul celorlalți acizi).

De ce să folosești acidul hialuronic

Acum poate te întrebi tu de ce să folosești acidul hialuronic. Ei bine, dacă ai trecut de vârsta la care corpul tău producea suficient acid hialuronic, s-ar putea să ai câteva motive pentru care să îl introduci în rutina ta de îngrijire a tenului.

În primul rând, acidul hialuronic ajută la hidratarea pielii, iar o piele hidratată e mai mult de atât. Dacă pielea este suficient de hidratată, aceasta devine mai netedă și luminoasă. În plus, aspectul liniilor fine și al ridurilor se diminuează. Așadar, acidul hialuronic este un bun ingredient și în lupta cu îmbătrânirea prematură a tenului.

În al doilea rând, joacă un rol important în vindecarea inflamațiilor pielii. S-a dovedit faptul că acidul hialuronic vindecă mai repede zonele inflamate ale pielii. De asemenea, are proprietăți antibacteriene. Prin urmare, reduce riscul infecțiilor de la nivelul pielii. Iar datorită proprietăților antioxidante acționează ca un scut pentru ten împotriva radicalilor liberi.

Totodată, acidul hialuronic poate fi folosit, indiferent de tipul de ten, zilnic. Chiar dacă se numește „acid”, este diferit de ceilalți acizi, folosiți pentru exfolierea pielii. Acidul hialuronic oferă tenului tău o hidratare blândă, îmbunătățindu-i vizibil aspectul. Așadar, il poți folosi oricând fără grijă. Și, după cum spuneam și mai sus, nu are restricții privind combinarea cu alte ingrediente. Așa că poate face parte permanent din rutina ta de îngrijire a tenului.

Acidul hialuronic și „Sodium Hyaluronate”

Probabil ai văzut și tu că pe unele etichete apare ingredientul Sodium Hyaluronate. Acest ingredient are legătură cu acidul hialuronic. Mai exact, Sodium Hyaluronate este un derivat al acidului hialuronic. Acest derivat are aceleași beneficii asupra tenului ca acidul hialuronic. În plus, are avantajul de a fi absorbit mai ușor de către piele. Desigur, asta nu înseamnă că este mai bun decât acidul hialuronic în sine. Din contră, uneori este indicată folosirea produselor care conțin atât acid hialuronic, cât și Sodium Hyaluronate.

De asemenea, trebuie avut grijă și la alegerea acidului hialuronic potrivit. Adesea moleculele acidului hialuronici sunt prea mari pentru a fi absorbite în straturile mai adânci ale pielii. Așadar, te poți alege cu un acid hialuronic care să rămână la suprafața pielii atunci când e aplicat. Și nu cred că îți dorești asta.

Suplimentele orale pe bază de acid hialuronic

Acidul hialuronic poate fi găsit și sub formă de suplimente orale (ca și colagenul, de altfel). Sunt însă aceste suplimente eficiente? Conform ultimelor cercetări, se pare că da. Acidul hialuronic ajunge în straturile mai adânci ale pielii, de unde influențează nivelul de hidratare al pielii noastre. În plus, îmbunătățește elasticitatea pielii și oferă acesteia un aspect mai „plin” și mai neted.

Prin urmare, aceste suplimente pot fi foarte eficiente, odată cu înaintarea în vârstă. Pe lângă înaintarea în vârstă, mai este și expunerea la soare care duce la încetinirea producției de acid hialuronic. Astfel, cantitatea de acid hialuronic produsă de organism se înjumătățește până la vârsta de 50-60 de ani. Acest lucru este vizibil la nivelul pielii noastre, dar nu numai. Acidul hialuronic se găsește și în articulații, așa că putem resimți și acolo lipsa acestuia. De aceea, este bine să găsim alternative prin care să înlocuim această lipsă din corpul nostru. În acest caz, suplimentele pe bază de acid hialuronic chiar reprezintă o alternativă bună și la îndemâna oricui.

Cum să folosești acidul hialuronic

Acum că ai aflat de ce să folosești acidul hialuronic, poate te întrebi cum ar trebui folosit acesta. Momentan acidul hialuronic se regăsește într-o varietate de produse pe piață. Adică îl poți găsi atât în creme, serumuri, tonere sau măști faciale. Așadar, în funcție de preferințele și nevoile tale, poți alege sub ce formă să îl introduci în rutină.

Ce trebuie să ai în vedere este faptul că dacă îl folosești sub formă de ser, este indicat să îl aplici pe tenul umed. Asta înseamnă că dupa ce folosești cleanser-ul și tonerul, umezești tenul și aplici serul cu acid hialuronic. Ulterior, poți continua cu ultimii pași din rutina de îngrijire.

Totodată, folosit în combinație cu ceramidele, poate atât îmbunătăți nivelul de hidratare al pielii, cât și întări bariera de protecție. Astfel, te asiguri că toată umiditatea absorbită de acidul hialuronic rămâne în straturile pielii. Despre beneficiile ceramidelor poți citi și într-un articol anterior de pe blog.

Iar dacă te numeri printre fanii măștilor faciale, să știi ca pe Five Glam găsești mai multe măști pe bază de acid hialuronic. Așa că nu ezita să intri și să le alegi pe cele potrivite tenului tău. Pe preferata noastră o găsești aici.

Pe data viitoare!

Te-ar mai putea interesa și...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *